Transferul independent din și în scaunul rulant
Transferul reprezintă abilitatea persoanei de a se așeza în scaunul rulant și de a se muta din acesta în condiții de siguranță, cu sau fără asistență. Există mai multe metode de transfer, în funcție de abilitățile fiecărei persoane.
Astfel, transferul se poate face în mod independent, cu ajutorul plăcii de transfer, cu sprijinul uneia sau a două persoane.
În cele ce urmează, îți prezentăm câteva elemente-cheie pentru un transfer reușit din scaunul rulant, făcut în mod independent, în condiții de siguranță. Mai jos, găsești și o exemplificare făcută de Ancuța, instructor de recuperare activă pentru viață independentă la Motivation.
Iată de ce trebuie să ții cont:
- la transferul în și din scaunul rulant, frânele trebuie să fie întotdeauna acționate;
- verifică suprafața pe care se efectuează transferul, pentru a nu exista niciun obstacol;
- dacă lateralele scaunului rulant sunt mobile, îndepărtează-le;
- mută picioarele de pe suportul de picioare pe sol. Dacă le lași pe suportul de picioare scaunul rulant se mișcă și se poate răsturna. În plus, riști să te rănești;
- ridică suportul de picioare, dacă este mobil;
- dacă ești spastic/ă, așteaptă ca mișcările involuntare să se oprească înainte să te muți, astfel încât să îți găsești stabilitatea, echilibrul și să faci transferul în siguranță;
- mișcarea trebuie să fie întotdeauna cea de ridicare. Nu se târî corpul – pielea ar putea fi rănită și acest lucru ar putea duce la apariția escarelor;
- dacă nu ai echilibru foarte bun, nu te poți ridica suficient sau nu te poți mișca destul în lateral, poți folosi o placă de transfer;
- la transfer, asigură-te că te sprijini pe părțile fixe ale scaunului rulant. Dacă te sprijini de cele mobile, există riscul să te dezechilibrezi și să te accidentezi;
- poți realiza transferul printr-o serie de ridicări reduse, în loc de o singură ridicare mai amplă.
Articol realizat de Ancuța P., Erika G.
Acest articol nu poate fi reprodus nici integral, nici pe fragmente, fără acordul scris al Fundației Motivation România.